Structurile metalice – avantaje și dezavantaje

07 martie 2023

Structurile metalice sunt structuri folosite în domeniul construcțiilor, cu scopul de a susține rezistența unei clădiri sau a unui corp. Sunt formate din mai multe elemente, printre care amintim:

  • stâlpii – sunt elemente plasate în mod vertical și au rolul de a transfera încărcările clădirii către fundație;
  • grinzile – reprezintă elementele orizontale care fac legătura dintre stâlpi;
  • consolele – sunt elemente ce reazemă la un singur capăt, de cele mai multe ori ieșind în afara gabaritului clădirii pentru a oferi mai mult spațiu util;
  • contravântuirile – sunt poziționate pe diagonală, în formă de X și contribuie la rezistența structurii, reducând mișcările pe lateral;

Toate aceste elemente, dar și altele care vor fi necesare, sunt fabricate dinainte, apoi aduse pe șantiere unde sunt tăiate, sudate și îmbinate în funcție de necesități. Poți afla mai multe de la specialiștii PRODESIGN ENGINEERING & CONSTRUCTION.

Located in Shanghai, one hundred years ago, the steel bridge.

Multe persoane optează pentru structuri metalice, acestea având o serie de avantaje ce merită aduse în discuție:

  • sunt rezistente – acest aspect este deosebit de important, deoarece cu toții vrem să ridicăm clădiri care să fie cât mai calitative și să se comporte cât mai bine, indiferent de solicitările la care sunt supuse;
  • sunt durabile – acest detaliu contează foarte mult, pentru că orice clădire este construită în scopul de a putea fi utilizată pe o perioadă cât mai lungă;
  • pot fi utilizate la scară largă – structurile metalice nu sunt folosite doar pentru a ridica locuințe și hale, ci sunt utile și la realizarea de platforme pentru foraj, clădiri comerciale și birouri, depozite, poduri, pasarele, stații de transmisie, parcuri cu panouri solare și multe altele;
  • ușor de personalizat – această caracteristică permite realizarea structurilor de diverse dimensiuni și forme, ceea ce reprezintă un mare plus;
  • ușor de instalat – odată realizate, elementele metalice nu sunt dificil de instalat. Da, sunt bucăți ce trebuie tăiate la dimensiunile necesare, apoi sudate și/sau îmbinate, dar nu este nimic foarte complicat și în plus timpul de execuție este unul scurt;
  • sunt materiale reciclabile – dacă te interesează și acest aspect, află că elementele care compun aceste structuri sunt fabricate din oțel, iar acest material poate fi refolosit sau reciclat, după caz;
  • prezintă siguranță la incendii – acest lucru este posibil datorită faptului că oțelul (protejat împotriva incendiilor, conform normativelor în vigoare) poate rezista la temperaturi ridicate fără să se deformeze în contact cu focul, și structura va rămâne în picioare;

Sunt însă și dezavantaje pe care aceste construcții le au și este bine să le amintim, pentru a-ți face o idee cât mai clară:

  • costuri inițiale ridicate – structurile metalice sunt rezistente și durabile, dar pentru asta trebuie să investești mai mult inițial;
  • probleme legate de coroziune – acesta este un dezavantaj doar dacă nu ai grijă ca inițial să aplici tratamente anticorozive, care vor crește durata de viață a structurii;
  • poate duce la pierderi de căldură în timpul sezonului rece – acest lucru se întâmplă deoarece oțelul este un bun conductor termic. Problema însă poate fi rezolvată dacă te ocupi de o bună izolare termică.
  •  

Sursa foto: freepik.com